Cum să îți faci un cont de Facebook Business Manager?
De La Marketing Digital La Mentoring Pentru Progrese Tehnologice
08/03/2019Reguli Esențiale Pentru Performanță În Campaniile De Promovare Online
05/03/202029/01/2020
Ce este Facebook Business Manager și de ce este important?
Business Manager este un instrument gratuit dezvoltat de Facebook, ce permite o mai bună gestionare a paginilor de Facebook, conturilor de publicitate, cataloagelor de produse și pixelilor de Facebook Ads dintr-un singur loc. Acesta este util pentru a integra activitățile de marketing pe Facebook atât la nivelul întregii companii, cât și în relația cu partenerii externi, cum ar fi agențiile de marketing.
De ce este important? Pentru că acest instrument gratuit îți pune la dispoziție o multitudine de modalități prin care poți să îți organizezi, optimizezi, urmărești și analizezi pagina/paginile de business. Așadar, poți să vezi care este audiența căruia te adresezi, unde se află și cum interacționează cu conținutul pe care îl publici.
Care sunt top 10 beneficii în utilizarea Facebook Business Manager?
- Administrezi mai multe conturi de publicitate sau pagini de Facebook de pe un singur cont de Business Manager.
- Partajezi accesul la conturile de publicitate și la paginile de Facebook, sigur, rapid și ușor.
- Este foarte ușor să schimbi accesul angajaților sau agenției de la conturi.
- Poți acorda diferiților utilizatori niveluri de acces personalizate, în funcție de nevoile și cerințele acestora.
- Accesezi și analizezi date valoroase ce provin din pixelul de Facebook Ads.
- Construiești rapid audiențe personalizate pe care să le folosești în promovare.
- Ai acces la catalogul de produse și poți organiza produsele pe o varietate mare de criterii.
- Ai raportare la nivel de afacere pentru mai multe conturi.
- Gestionezi detaliile de facturare și consulți pragul de cheltuieli.
- Avantaj major: Nu sunt necesare informații de logare diferite pentru a avea acces la toate conturile.
Cum poți seta contul de Facebook Business Manager?
Ai nevoie de un profil de Facebook pentru a crea un cont de Business Manager. Folosești numele de utilizator și parola pentru contul de Facebook pentru a te conecta la Business Manager. Este mai sigur decât procesul prin care folosești doar adresa de e-mail și parola pentru a te conecta.
Este important să știi că poți crea doar două conturi de Business Manager. Dacă ai nevoie de mai multe conturi, colaborează cu altcineva din organizația ta pentru a crea conturi de Business Manager suplimentare. Asigură-te că ai un cont personal de Facebook pentru a-ți confirma identitatea. Acest proces de setare nu presupune decât 4 pași ce trebuiesc parcurși:
- Deschide business.facebook.com
- Apasă pe “Crează un cont”
- Introdu un nume pentru afacerea ta, numele tău și adresă de e-mail de serviciu și apasă pe “Continuare”.
- Introdu detaliile afacerii și apasă pe “Trimite”.
Cum dai acces unei agenții în Facebook Business Manager?
Încă de la început trebuie să știi că afacerile și agențiile urmează procese diferite în momentul în care se dorește să se adauge active și să se atribuie permisiuni.
Așadar, în cazul unei afaceri trebuie să urmezi următorii pași:
- Mergi la Setări – Persoane și active – Persoane.
- Adaugă cel puțin două persoane ca administratori Business Manager și restul ca angajați Business Manager.
- Mergi la Pagini – Adaugă Pagini noi – Cere acces la o Pagină. Selectează nivelul corespunzător de acces pentru administrarea Paginii pentru angajatul sau angajații tăi.
- Mergi la Conturi de publicitate – Adaugă un cont de publicitate nou. Vei avea posibilitatea să adaugi un cont pe care îl deții prin introducerea ID-ului contului de publicitate sau să ceri accesul la un alt cont de publicitate deținut de Business Manager. Contul de publicitate trebuie să fie deținut de către entitatea care plătește facturile.
- Adaugă eventuale conturi de afaceri Instagram folosind acreditările de conectare la Instagram.
În cazul unei agenții, trebuie să respecți următorii pași:
- Mergi la Setări – Persoane și active – Persoane.
- Atribuie agenții autorizați la conturi de publicitate și la Pagini cu permisiunile corespunzătoare rolurilor.
- Mergi la Setările afacerii – Conturi Instagram pentru a conecta eventuale conturi de afaceri Instagram.
- Adaugă cel puțin două persoane ca administratori Business Manager și restul ca angajați Business Manager.
- Mergi la Pagini – Adaugă Pagini noi – Revendică o Pagină pentru a-ți conecta Pagina de Facebook. Dacă ești administratorul Paginii, cererea ta de revendicare va fi aprobată instantaneu. Dacă nu ești administratorul Paginii, va fi trimisă o notificare de aprobare a cererii de revendicare către administratorul actual al Paginii.
- Mergi la Conturi de publicitate – Adaugă un cont de publicitate nou. Vei avea posibilitatea să adaugi un cont pe care îl deții prin introducerea ID-ului contului de publicitate sau să ceri accesul la un alt cont de publicitate deținut de Business Manager. Contul de publicitate trebuie să fie deținut de către entitatea care plătește facturile.
Ca o concluzie, Facebook Business Manager este eficient pentru cei care reușesc să privească rețeaua de socializare dincolo de acest aspect și să o transforme într-o modalitate eficace de a-și promova serviciile și produsele. Pentru ca obiectivele să fie atinse, instrumentele dezvoltate pe Facebook pentru ramura business au scopul de a facilita acest proces, în dublu sens: atât la nivel micro, cât și macro.
Află mai multe despre cum funcționează promovarea pe Facebook Ads și despre serviciile noastre de promovare pe Facebook.