Sinaps împlinește 9 ani
Profită de evenimentele Primăverii: În luna lui Mărțișor, convertește mai ușor
03/03/2022GO4GA4 – Google Analytics 4 – Ce este, de ce este diferit și cum se instalează?
20/06/202207/03/2022
Sinaps a făcut 9 ani pe 7 martie!
7 Martie este marcată în calendar cu aniversarea noastră, iar anul acesta Sinaps împlinește 9 ani de activitate.
Nouă ani în care am crescut așa cum ne-am propus și în care constatăm că ne dorim și mai mult de la noi! Călătoria asta lungă ne-a ajutat să realizăm că pe măsură ce înaintăm, pe atât avem mai mult de explorat, mai mulți oameni de întregit în echipă, mai multe parteneriate, mai mult de învățat.
Cum arată agenția Sinaps dupa 9 ani?
Acum câțiva ani Sinaps și-a propus un obiectiv principal – creșterea alături de oameni și prin oameni, iar acesta a rămas neschimbat până astăzi.
Față de anul trecut:
• Am crescut echipa pe toate direcțiile: Pay-Per-Click, Customer Support, Web Design, Social Media, în prezent numărul de membri din Team Sinaps fiind de aproximativ 50 de specialiști.
• 40% creștere a cifrei de afaceri: Tendința de creștere a mediului online din România, plus orientarea către scalare a agenției a făcut ca și ultimul an să fie unul cu o creștere importantă a cifrei de afaceri, de la 700.000 € în 2020, la aprox. 1.200.000 € în 2021.
• Am făcut parteneriate noi și le-am menținut pe cele active: Clienții noștri au devenit parteneri, iar partenerii vechi s-au transformat în clienți. Parteneriatele cu clienții vechi aduc o mare satisfacție la nivel de rezultate și relație, iar asta ne îndeamnă să depunem toate eforturile pentru a avea cât mai multe relații similare.
• Am automatizat diverse procese de rutină: Fie că vorbim de procesele interne, fie că vorbim de campaniile de promovare, în ultimul an am reușit să identificăm zone în care ne putem eficientiza procesele, dedicând mai mult timp acolo unde este nevoie.
• Am muncit 90% remote: De la o muncă exclusiv la locație, de 2 ani de zile ne-am mutat aproape de tot în mediul online, prioritizând siguranța noastră și a celor din jur. Nu contează de unde lucrăm, atâta vreme cât ne unesc valori comune. Astfel am ajuns să avem colegi din București, Iași, Cluj, Constanța.
• Am dezvoltat o echipa completă de middle-management: În 2021 am pregătit o echipă de manageri pentru fiecare departament, echipă ce a analizat și regândit majoritatea procedurilor.
• Am promovat afaceri pe cele mai mari platforme disponibile: Google Ads, Facebook Ads, Instagram Ads, Tik-Tok Ads, LinkedIn Ads, Yahoo Ads, Huawei Ads – Dacă a existat o platformă, clienții noștri au fost prezenți.
Care sunt planurile Sinaps pentru 2022?
În toți anii care au trecut am evoluat constant, de la mărirea echipei, la dezvoltarea serviciilor, extinderea națională și creșterea cifrei de afaceri.
În 2022 ne vom concentra pe consolidarea locală a agenției, ne dorim să creștem echipa din București și să fim prezenți în capitală cu o locație fizică.
Am fost și martorii efectelor crizei economice, a multor schimbari în e-Commerce sau Digital Marketing, a pandemiei și în cele din urmă a unui război aproape de noi. Fiecare a venit la pachet cu mobilizare rapidă, identificare de soluții si ne-a lăsat mai uniți.
La începutul lunii Martie am pornit campania #strongertogether, o campanie prin care ne dorim să ajutăm 10 companii sau ONG-uri din România, care ajută refugiații din Ucraina, oferindu-le gratuit timp de 3 luni servicii de consultanță de marketing digital.
Nu putem prezice viitorul, dar știm cu siguranță ca valorile cu care am pornit la drum vor rămâne neclintite: pasiune, transparență, performanță, curaj și dinamism. Ca și în anii precedenți vom continua să pastrăm aceeași relație caldă și de respect față de oamenii cu care ne înconjurăm.
Echipei, clienților, partenerilor noștri – Mulțumim! Noi suntem Sinaps, susținem și acum afacerile din România prin promovare online eficientă și azi împlinim 9 ani!